

Jeanne de la Gazon – când curtea devine scenă și boxa, altar

> (Disclaimer: Orice asemănare cu realitatea este absolut intenționată și inevitabilă. Trăim cu toții pe aceeași frecvență de nervi.)

---

La noi, petrecerile nu se organizează. Ele se întâmplă. Vin pe nepusă masă, cu bere, cu boxă, cu microfon și, mai nou, cu miros de scandal înainte de apus.

Totul a început într-o zi de marți. O marți obișnuită, cu zgomot de bormașină în fundal, copii care joacă fotbal cu PET-uri și o liniște ciudat de tensionată în aer — ca un elastic întins prea tare.

Jeanne de la Gazon locuiește aici, nu e de pe drum. E băștinaș de curte comună, abonat la scandal și posesor de boxă mare cât un calorifer. Are mereu o sacoșă cu sticle goale, una cu pline și gura… căpătuită.

După ora 16:00, coboară pe terasă cu un pas legănat și un chef în privire. Îl vezi și știi că e momentul acela din zi în care ai două opțiuni:

1. Fugi.


2. Te închizi în baie cu dopuri de urechi.

Dar Jeanne nu vine singur. Sună un cumătru.
— Ce faci, frățioare?
— Ce să fac… am niște mici și o boxă plină de sentimente.
— Vin cu băieții.
— Adu și microfonul!

În 20 de minute, curtea arăta ca la lansarea unui CD de manele în spatele blocului.
Un fin, o cumnată cu fustă panteră, doi copii care se bat pe telecomandă și-un unchi care nu mai plecase acasă de sâmbătă.
Grătarul era decorativ. Berea era centrală.

Jeanne își scoate boxa.
E ca un altar. O pune jos cu grijă, ca pe o divinitate suburbană, și se conectează prin Bluetooth. Se aude o manea lentă, cu suferință falsă, și Jeanne spune solemn:
— Gata, fraților. S-a deschis cerul.

După două sticle, Jeanne începe să cânte.
După patru, urlă la microfon cu ochii închiși, ca și cum declară iubirea eternă tuturor femeilor din viața lui.
— Să se audă și la parter, și la etaj, și la doamna cu sindrom de liniște! Bagă, băăăăăă!

Copiii se joacă cu sticlele goale, le trag cu sfoara ca pe animale de companie.
Câinii latră sincronizați, probabil de spaimă, probabil pentru că nu pot altfel.
Vecinii scriu mesaje de disperare în grupul de WhatsApp, dar nu are nimeni curajul să iasă.

Până când…

Ușa scârțâie. Intră în scenă Văduva Bibilică.
O vedem venind ca o tornadă locală, cu melesteul în mâna dreaptă și lesa câinilor în stânga. Părul zburlit. Fața roșie ca sfecla turbată. Ochelarii coborâți în vârful nasului — semn că urmează Apocalipsa.

— MĂĂĂ! IAR AI IEȘIT CU SCULELE ALEEAAA?! IAR NE ȚIPI ÎN TIMPAN?! DĂ BOXA MAI ÎNCET CĂ ȚI-O BAG LA FRIGIDER!!!

Jeanne, cu zâmbet larg și microfonul lipit de buze:
— Doamna Bibilică, dacă nu vă place... aveți liber. E poartă, nu pușcărie.

Bibilica nu mai zice nimic. Se duce în fundul curții, lovește o găleată de nervi și apoi se întoarce:
— Am să sun la poliție, mă!
— Și eu la DJ Project! Bagă, mă, următoarea piesă, să o calmăm pe tanti cu o lambadă!

Urmează 15 minute de scandal.
S-a vorbit, s-a țipat, s-a înjurat cu dicție, din ficat, cu pauze de respirație dramatică. Melesteul văduvei Bibilică a trecut prin aer ca un bumerang amețit și a aterizat într-o găleată de murături.

Cineva filmează. Altul strigă „Lasă, bă, că o postez eu pe TikTok!”

Copiii înlemnesc. Câinii aleargă bezmetici și se încurcă în picioarele invitaților.
Unchiul Fane încearcă să aplaneze conflictul cu o felie de parizer în mână, dar e ignorat complet.

Bibilică, cu ochii injectați:
— Mă jur pe sufletul meu că nu se mai poate trăi așa, mă! Așa curte comună n-a văzut Parisul în viața lui!

Jeanne de la Gazon, ridicând microfonul în aer ca pe o relicvă sfințită:
— Să se audă până la Tanti Florica din blocul D! Dedic piesa asta pentru toate bibilicile planetei!

Și începe piesa:

> „Am sufletul în pioneze / Și vecina strigă-n glezne…”



Bibilica, răgușită de scandal, se retrage în casă, dar ține geamul deschis doar ca să mai poată răcni câte o frază la fiecare refren.
Din spatele perdelei:
— Să vă ia gaia cu boxa voastră, cu tot, mă! Și cu viața voastră de porumbari beți!

În curte, lumea dansează în cerc, cu sticlele în mâini.
Un copil doarme pe o pătură.
Un câine adoarme într-un lighean.
O vecină mănâncă semințe și zice, cu o sprânceană ridicată:
— Asta-i viață de chiriaș? Asta-i telenovelă, tanti!

--
Dacă ai zâmbit, te-ai enervat, sau te-ai regăsit în boxă, lasă un semn. Like, comentariu, o bombă cu sclipici sau măcar o palmă virtuală.
Că altfel... scriu pentru Jeanne, care oricum a dat muzica mai tare.


CHIRIA PE NERVI – EPISODUL 4