Ploșnițe de pat
salut! sunt într-o situație chinuitoare și m-am gândit să cer niște sfaturi.
pe scurt: m-am mutat acum o lună, iar la nici o săptămână am descoperit că am ploșnițe de pat. după 3 dezinsecții, ele continuă să apară și am găsit 5-6 în decursul a 4 zile (majoritatea vii).
problema, fiind în blocul în care m-am mutat, nu va fi rezolvată niciodată până nu se rezolvă la nivel de bloc, iar admin. cam dorește să o mușamalizeze. practic, vorbim de focarul/focarele lui Schrödinger: există și nu există în același timp, depinde pe cine întrebi, iar asta face lucrurile și mai rele.
partea (relativ) bună este că pot să mă mut, stând în chirie, și chiar o voi face, iar proprietarii îmi vor restitui o parte din bani.
DAR
aici intervine frica mea: să nu duc ploșnițe/ouă de ploșnițe la noua chirie. în mod firesc că voi lua măsuri de precauție (spălarea și uscarea hainelor la temp. ridicate, depozitarea lor în saci vidați etc.), dar nu cred că dispun de resursele financiare necesare pentru a duce toate hainele la laundromat, de exemplu.
îmi e foarte frică să nu car problema după mine (și automat să creez probleme și altora) și sunt foarte amărâtă și obosită psihic de ceva vreme…așadar, știți și alte metode pe lângă cele scrise de mine mai sus? alternative? voi cum ați proceda în locul meu?
thanks!
Posted Aug 5, 2025, 10:09 PM UTC