Cum au militat evreii din Bucovina impotriva unirii cu Romania si pentru aderarea provinciei la Ucraina

Benno Straucher (ro, eng) a fost liderul incontestabil al evreimii bucovinene la inceputul anilor 1900. El a facut multe pentru comunitatea pe care a reprezentat-o, pe rand, la Viena si Bucuresti. O urma vizibila a activitatii sale este Casa Poporului Evreu din Cernauti, o cladire superba, existenta si azi. Lui nenea Benno insa nu prea ii placea faptul ca provincia era dominata de romani (in special de boieri), motiv pentru care, deseori, a facut aliante cu ucrainenii din Bucovina.

Benno Straucher, la fel ca majoritatea evreilor bucovineni, au fost austrofili loialisti pana in ultima clipa a Imperiului. Cand acesta s-a sfarsit, insa, ei s-au organizat in Consiliul Național Evreiesc, care era condus de 3 persoane:

- Straucher, liderul incontestabil al evreimii bucovinene

- Mayer Ebner, liderul sionistilor bucovineni

- Iacob Pistiner, liderul socialistilor evrei din Bucovina

(Spoiler: >!toti trei vor ajunge ulterior parlamentari la Bucuresti!<)

Consiliul a fost invitat sa participe la Congresul General al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, care a proclamat ulterior unirea Bucovinei cu Romania, dar a refuzat. In paralel, ei au inceput negocierile cu Republica Populara a Ucrainei Occidentale, care revendica partea de nord a provinciei (inclusiv orasele Cernauti, Storojinet si Siret), pentru a sustine aderarea Bucovinei la Ucraina. De remarcat este insa ca evreii din fostele bezirk-uri Suceava, Campulung, Gura Humorului si Radauti NU au sustinut aceasta initiativa si au RECUNOSCUT SI SALUTAT UNIREA BUCOVINEI CU ROMANIA.

La inceputul anului 1919, Benno Straucher, care inca era considerat liderul evreimii bucovinene, a trimis 2 memorii delegatiei britanice la Conferinta de Pace de la Paris, in care a solicitat divizarea Bucovinei conform revendicarilor ucrainene: partea de nord catre Ucraina, partea de sud catre Romania. Spre norocul nostru, memoriile au fost ignorate.

Tot in 1919 s-au tinut alegeri din Romania, care au fost boicotate de Consiliul National Evreiesc. Jakob Hecht, un prosper om de afaceri evreu din Bucovina, a candidat pe listele Partidului Democrat al Unirii (eng) si a fost ales senator. In plus, el a dat mai multe interviuri publicatiilor internationale in care sustinea legitimitatea unirii. Casa sa a fost ulterior vandalizata de simpatizanti ai Consiliului Evreiesc, care l-au catalogat tradator. Jakob Hecht a murit in 1920 in timpul mandatului, ca era destul de batran, dar ar merita insa inclus in lista celor care au contribuit la recunoasterea internationala a unirii. Hecht nu a fost singurul evreu ce a candidat pe listele unionistilor bucovineni: a mai fost si Iosif Vihovici iar un alt evreu, Heini Teller, si-a retras candidatura, dupa ce a fost amenintat de reprezentantii Consiliului.

Ulterior, cand s-au prins ca Bucovina va ramane romaneasca, Consiliul s-a autodesfiintat iar reprezentantii acestuia au intrat in politica romaneasca: si Straucher (care a colaborat cu PNL), si Ebner (care a colaborat cu PNT, el sustinand ulterior ca Consiliul "nu a fost niciodata antiunionist"), si Pistiner (care a colaborat cu PSDR) au ajuns parlamentari la Bucuresti. Ceea ce arata ca n-aveau nicio jena in a lua salarii si pensii de la cei pe care ii balacareau pe plan international.

Surse: paginile de wikipedia adaugate pe mine, ce includ trimiteri catre multe lucrari istorice veridice.