Ce ar trebui să fac?

Eram în discuții cu o recrutoireasă foarte serioasă (sau cel puțin așa credeam inițial) și, mă rog, m-a întrebat atâtea: de la tehnologii și cum fac eu câte o învârteală cu una alta, talentul personal și am ajuns până la situația din familia persoanei care este autorul acestei postări. Chestia e că eu am rupt legăturile cu ăia, nu am mai suportat să mă critice pentru că îmi place s-o iau în loc s-o dau (ocazional, evident) și mi-am construit independent de ei o carieră frumoasă în IT-ul ăsta folcloric. Când a auzit, prima reacție a recrutoiresei a fost să-i lumineze ochii, dar după, ca și-apucată de-o gheară, și-a schimbat repede starea și a zis "nouă ne plac oamenii mai familiști un pic acolo".

Ciudat, ce avantaje poate avea o corporație dacă tu ai responsabilități de familie, familia fiind ceva ce ține de mediul tău intim, privat?

Mă rog, trec două zile și atunci vine nebuna asta la mine, bem o cafeluță și imediat cum tensiunea înlocuiește atmosfera energică din sufrageria mea ea își ridică ca dintr-o comandă privirea către mine și-mi transmite un simplu "Mă tem că destinele noastre ne vor despărți definitiv în viața aceasta."

Am rămas bulversat. Efectiv, ce gagică ar vorbi așa? Am rămas efectiv bulversat. Zile de-a rândul am rămas prost așa.

Acum aș vrea să mă îndrept către dumneavoastră și să vă întreb ce aș putea pune în practică acum, către cine să mă adresez? Merge să mă duc la poliție? Da ce să le zic? Că nu e normal vedeți bine să îți zică cineva așa ceva când rolul profesiei presupune un limbaj și un dialog, prin urmare, cât mai civilizate.

Mă gândeam că poate zic că a fost amenințare cu moartea, că zicea aia la un moment dat o chestie cu "în viața aceasta". Și după, pornind din acest punct, să negociez în jos ca să fiu sigur că obțin o acuzație cât mai bună, predictibilă. Și dacă pot să-i arunc ăleia acuzația legală, după pot să negociez și acolo cât vreau de fapt la salariu ca să ies tot pe câștig. Ce spuneți? Să aleg această strategie de negociat salariul? Mulțumesc anticipat!

Posted Feb 15, 2026, 8:45 PM UTC

03
Loading comments…