Povestea lui Sandu, cel cu inima unui programator curat

Sandu era genul de programator care își ștergea biroul înainte să pornească IDE-ul. Nu din obsesie, ci din respect. Pentru cod. Pentru colegi. Pentru aerul comun. Avea o inimă bună și un simț al ordinii care nu făcea zgomot. Commit-uri mici, clare. Glume rare, dar curate. Dacă firma ar fi fost o bucătărie, Sandu ar fi fost omul care spală tigaia imediat după ce mănâncă.

Într-o zi, însă, a venit.. <<colegul>>

Un coleg despre care nimeni nu putea spune sigur ce lucra, dar toți știau sigur când intra în birou. Nu era un miros anume. Era o stare. Un concept. Ca un bug vechi care reapare după refactor. Când a trecut pe lângă Sandu, acesta a simțit cum i se mută nasul ușor spre stânga, din reflex de conservare.

N-a zis nimic. Sandu nu era genul.

Problema e că, după acel moment, ceva s-a întâmplat. Ori colegii au zis „merge și-așa”, ori universul a decis că săpunul e opțional. Cert e că, în zilele următoare, biroul a început să miroasă ca o sală de sport abandonată, combinată cu un sprint prea lung. Nu mai avea lumea nici săpun de casă, aparent.

Luni: suportabil. Marți: discutabil. Miercuri: cineva a deschis un geam în plină iarnă fără explicații. Joi: nimeni nu mai comenta. Toți acceptaseră situația ca pe o decizie de management.

Sandu suferea în tăcere. Îl durea nu mirosul în sine, ci faptul că nimeni nu făcea nimic. Nu era vina lor, își spunea. Poate e o perioadă. Poate e stres. Poate au schimbat detergentul. Sandu avea empatie.

Vineri dimineață, a venit cu o pungă mare. A lăsat-o discret lângă aparatului de cafea. Înăuntru: deodorante. Săpunuri. Geluri de duș. Unele scumpe. Altele neutre. Toate alese cu grijă, ca niște librării în codul lui Sandu.

Deasupra, un bilețel scris cu font standard, fără ironie:

„Pentru oricine are nevoie. Fără judecată.”

Nimeni n-a zis nimic. Dar până la prânz, punga era pe jumătate goală.

După-amiază, cineva a spus foarte ironic: — Bă, parcă e mai aerisit azi..

Luni, biroul mirosea… normal. Marți, cineva a adus și șervețele umede. Miercuri, s-a stabilit un nou echilibru.

Sandu n-a fost felicitat. N-a primit badge. N-a apărut în newsletter. Dar codul lui mergea la fel de bine, iar aerul era respirabil.

Și așa am aflat cu toții un adevăr simplu: uneori, nu trebuie să dai feedback. Trebuie doar să aduci săpun. Și să ai suflet bun.

Posted Mar 2, 2026, 4:15 PM UTC

00
Loading comments…