Familia Grandpierre din Cluj
Pe la inceputul anilor 1700, un hughenot (francez de religie calvina, multi au plecat din Franta din cauza persecutiilor bisericii catolice) s-a stabilit la Cluj, maghiarizandu-se rapid.
Stranepotul sau, Emil, a fost scriitor, jurist si politician. In timpul revolutiei republicane maghiare din 1918, Mihaly Karolyi l-a numit comisar al Comitatului Cluj. Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, Grandpierre a continuat sa fie prefect, iar autoritatile romane voiau sa il pastreze, insa el a refuzat sa depuna juramant fata de statul roman, asa ca a fost demis, dar a continuat sa fie reprezentant al maghiarilor in administratia de tranzitie.
In 1922, maghiarii din Romania s-au unificat in Partidul National Maghiar din Romania, Grandpierre fiind ales presedinte. In perioada 1923-1924 a dat nenumarate interviuri in care propunea o autonomie mai larga pentru Transilvania, dar sustinea ca maghiarii s-au impacat cu suveranitatea romaneasca. De asemenea, mai spunea ca politica maghiara fata de romanii din Ardeal, in perioada 1867-1918, a fost incorecta. In 1925 s-a retras din politica si s-a stabilit la Budapesta, unde a lucrat ca judecator, dar a continuat sa viziteze Ardealul. Retragerea sa a fost cu scandal, intrucat a fost acuzat ca avea tratative cu Partidul Comunist din Romania, subordonat Moscovei si care nu recunostea unirea Tranislvaniei cu Romania.
Emil Grandpierre a avut un fiu, tot Emil care, pentru a se diferentia de tatal sau, a adaugat la nume "Koloszvari". El s-a stabilit cu tatal sau in Ungaria in 1925, unde a trait tot restul vietii, insa faptul ca il chema "Koloszvari" l-a facut sa fie un personaj exotic in randul scriitorilor maghiari.
Posted Mar 5, 2026, 11:39 AM UTC