Relație abuzivă

Bună. Nu mai pot ține în mine toate aceste lucruri prin care am trecut așa că o să mă descarc aici. TW:abuz. Please, be kind. Mă aflu în această relație de câțiva ani. Ne cunoaștem din liceu și de la bun început, situația nu a fost bună. La început, existau probleme legate de infidelitate din partea lui, dupa am trecut prin multe certuri și discuții, timpul a trecut și am crezut că în sfârșit suntem ok. Țin să menționez că el are un temperament vulcanic și din totdeauna a avut ieșiri nervoase. Sincer nu îmi mai aduc aminte când a ajuns să fie prima data violent cu mine, însă cred că după un an-doi de relație. A început cu mici lovituri, iar de-a lungul anilor cred că ca am trecut prin zeci de experiențe traumatice. De câteva ori m-a bătut până mi-a provocat răni, mi-a spart capul, nasul, m-a lăsat cu vânătăi și dureri mari. Și întrebarea cititorului va fi mereu aceeași: “De ce nu ai plecat?”, “De ce nu pleci?” Mă simt penibil, însă psihic și emoțional mă simt dependentă de el. Pe lângă aceste momente groaznice, nu a fost mereu așa, iar ultima oară când m-a atins a fost acum mai mult de un an. Însă nu pot să il iert și nu mă pot ierta în primul rând pe mine pentru că am ajuns să accept asta. Ambii suntem conștienți că nu ar trebui să mai fim împreuna, însă niciunul nu poate pune capăt acestei relații. În câteva dintre episoadele lui manice, m-a amenințat cu cuțitul, cel mai recent fiind acum două zile. Și am auzit de nenumărate ori fraza: “te omor”. Sunt conștientă că într-o zi cel mai probabil se va întâmpla asta, însă momentan nu pot pleca. Îl iubesc mult prea mult și ambii depindem unul de celălalt. Ambii suntem suicidali și nu cred că am rezista unul fără celălalt. Mi-am spus că o să mai stau cu el un an-doi, timp în care o să lucrez atât la mine, pentru a mă putea detașa încet de el, dar în același timp și la el, la noi, pentru că dincolo de monstrul care este, tot ce pot să văd este un copil traumatizat care nu a fost înțeles și iubit la timpul dat. Și bineînțeles, speranța mea că într-o zi vom fi cu adevărat bine și fericiți, nu a încetat niciodată, motiv pentru care m-am mințit singură de atât de mult timp că “suntem bine” și că există cu adevărat o șansă pentru noi. Sunt deschisă să primesc sfaturi, însă vă rog, dacă urmează să spuneți lucruri precum: “pleacă cât mai poți” sau “ți-o faci cu mâna ta”, mai bine nu o faceți, pentru că repet, sunt conștientă de pericolul în care mă aflu, și că din păcate, sunt și eu o victimă a abuzului domestic, și nu mă văd trăind toată viața lângă el, doar dacă chiar se schimbă.